Tot mai multe state din Europa isi reformeaza legile referitoare la faliment, printre acestea aflandu-se Italia, Germania, Spania sau Franta. Autoritatile de aici incearca astfel sa majoreze numarul firmelor care depasesc aceasta procedura si continua sa puna la dispozitie joburi pe piata muncii. Conform datelor Wall Street Journal, din ce in ce mai multe companii europene solicita protectia falimentului, numarul mare de cazuri expunand neajunsurile legislatiei din Uniunea Europeana.
Expertii spun ca o mare parte dintre cazurile de faliment ale unor companii europene se finalizeaza prin lichidare, si nu prin supravietuirea firmei. Recent, in tari precum Franta si Germania, s-a produs o revizuire a legilor falimentului, asa incat multe firme se pot salva de la insolventa mai usor ca inainte.
Autoritatile au facut apel la un capitol din legislatia americana privind falimentul, care facea referire la acordarea unor subventii unei companii aflate in insolventa pentru restructurare sau posibilitatea de a preschimba datoriile in capital, care sa faca posibila atragerea unor noi investitii. Datele statistice arata faptul ca firmele din Europa vor avea de refinantat in urmatorii trei ani datorii de circa 500 miliarde euro in contul restantelor financiare contractate in anii mai buni.
Marile banci europene au si ele parte de o crestere a creditelor neperformante, iar numarul insolventelor s-a majorat cu 34 de procente intre 2008-2012, conform datelor Creditreform.
In SUA, in urma aplicarii legii falimentului, companii importante au reusit sa a supravietuiasca recesiunii economice prin restructurari de personal si diminuarea masiva a costurilor, printre acestea aflandu-se firmele auto renumite pe plan mondial, General Motors si Chrysler. Pe de alta parte, situatia pe continentul european este mai deosebita, deoarece legile au mai degraba tendinta sa pedepseasca companiile cu probleme decat sa le salveze activitatea.
Multe corporatii vor sa evite falimentul prin incercarea de a obtine restructurarea datoriilor prin negocieri in afara tribunalelor, insa acest aspect a devenit tot mai dificil din cauza problemelor din cadrul sectorului bancar european.
Noul cod al falimentului din Italia preia multe elemente din legile americane
Wall Street Journal mai scrie ca, initial, pentru multe companii europene unica metoda de restructurare era data de evitarea procedurilor de insolventa. Pe de alta parte, o corporatie care falimenteaza in SUA nu are atat de multe probleme. Cu toate acestea, multe autoritati europene au adoptat legi in privinta falimentului prin care incearca sa evite lichidarea firmelor si vor sa puna accent pe restructurarea activitatii acestora si atragerea unor noi investitori.
De exemplu, in Italia vechile legi ale falimentului impuneau o procedura de circa 10 ani, astfel incat creditorii isi recuperau doar circa 14% din creante. Acum insa, noul cod al falimentului preia multe elemente din legislatia americana, iar procedura dureaza circa 90 de zile si este mult mai practica. In acest interval, compania trebuie sa prezinte un nou plan de afaceri pentru a convinge creditorii sa restructureze datoriile, poate sa atraga fonduri, iar noii creditori au prioritate la rambursare in caz de lichidare.
Ca urmare a noilor legi, numarul falimentelor firmelor din Italia s-a majorat mult in ultima vreme, ajungand si la cateva sute lunar.
In alta tara vest-europeana, Spania, guvernul a reformat de asemenea legea falimentului, iar printre noutati se numara posibilitatea ca justitia sa poata forta creditorii care au retineri sa participe la restructurarea datoriilor. Cu toate acestea, conditiile impuse de instanta nu conduc intotdeauna la un eveniment favorabil pentru partile implicate.
In Germania Angelei Merkel, autoritatile au oferit posibilitatea firmelor de a transforma restantele financiare in capital, asa incat companiile cu probleme pot deveni mult mai atractive pentru investitorii interesati. In plus, autoritatile de aici au scos din reglementarile legale obligativitatea desemnarii unui administrator special in cazul in care o companie falimenteaza.