Începută la sfârșitul lunii iunie, Tombola Bonului, este primul proiect de acest gen din Romania si își dorește să combata evaziunea fiscală printr-o tombolă la care se poate înscrie orice persoană, folosind orice bon fiscal obținut de la un comerciant de pe teritoriul țării.
Pe 1 septembrie are loc prima mare extragere, unde participantii pot castiga premiul de 1000 de lei.
Odată cu deschiderea înscrierilor in data de 25 mai 2014, Tombola Bonului a văzut o creștere rapidă a persoanelor ce au vizitat site-ul tombolei pentru a înregistra în competiție bonurile fiscale.
Procesul de înregistrare a bonurilor are loc în perioada 25 iunie 2014 – 1 iulie 2015, iar extragerile periodice au loc pe data de 1 a fiecărei luni, incepand cu septembrie 2014. Mecanismul tombolei permite oricărei persoane cu vârsta de peste 18 ani să înscrie un număr nelimitat de bonuri, astfel încurajând toți participanții să ceară un bon fiscal pentru absolut orice tranzacție făcută cu un comerciant din România. La extragerile lunare vor participa doar bonurile înscrise în luna precedentă, astfel încurajând toți participanții să continue să ceară bonul fiscal de la comerciant de fiecare dată cand face o achiziție.
Prin această tombolă, organizatorul își dorește să reafirme importanța participării active a oricărei persoane în combaterea evaziunii fiscale prin solicitarea bonului fiscal dupa fiecare cumpărătură făcută.